Val de indignare împotriva viceprimarului Ionuț Apostu

Atitudinea viceprimarului Ionuț Apostu care și-a dat afară fostul coleg de presă de la o dezbatere publică a stârnit furia buzoienilor. Cu o alură de om servil, puțin aplecat, aprobând mereu ce spune interlocutorul, Ionuț Apostu a trecut prin presă ca cel mai slugarnic ziarist, spun oamenii de afaceri la care cerșea mereu un ban de publicitate. Alții spun că era mereu trimis de Boșcodeală, așa spunea el, și nu prea se pricepea să scrie facturi și chitanțe. Nu l-au crezut nici atunci și nici acum, când vine în numele primarului, după cum se vaită acesta. Una peste alta, Ionuț s-a rostogolit bine și în presă și în politică, astfel că s-a agonisit. Considerat coada de topor a presei buzoiene, se spune că a trecut de mult de milionul de euro, în timp ce alții, mai realiști, arată către vila din Cartierul Orizont, unde se pare că s-a mutat. Cei din apropierea sa spun că Ionuț încasează la greu bani de publicitate printr-o firmă pe care o administrează prin interpuși, făcând presiuni uriașe asupra oamenilor de afaceri. Nu-i credem pe cuvânt fără documente, chiar dacă unii dintre ei spun că le au. Unde va ajunge Ionuț Apostu după ce îl va trăda pe actualul primar, Constantin Toma, așa cum a făcut cu nașul său, Constantin Boșcodeală? În fruntea partidului, acolo unde doar Marcel Ciolacu îi mai este incomod și îi știe secretele.
”Verificati din ce bani apostu si-a cumparat casa in orizont. Sesizati dna”, spune un comentator care ne aruncă pe NET și un draft cu documente.
Noi ce să mai credem, ce să mai facem? Sesizăm D.N.A.!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*