Problemele de mediu, în atenția președintelui ALDE Buzău, Adrian Mocanu

Activiștii de mediu din Buzău, reprezentanți ai unor organizații, fundații și asociații de profil și-au găsit sprijin în deputatul Adrian Mocanu, care pledează pentru un mediu sănătos, reducerea poluării, sancționarea poluatorilor și, mai ales, pentru protejarea pădurilor din Munții Buzăului și nu numai. Atenția deputatului buzoian s-a îndreptat mai ales pentru un mediu curat în Buzău, în orașul deschis, unde praful și particulele din aer fac ca orașul să fie unul dintre cele mai poluate din țară. Nici spațiile verzi și nici Parcul Crâng nu se regăsesc pe lista obiectivelor îngrijite de către societatea de salubrizare din Buzău sau în atenția primarului Constantin Toma, astfel că trebuie făcute demersuri ca aceste lucruri să se corecteze. Deputatul Adrian Mocanu are tot sprijinul ministrului Grațiela Gavrilescu pentru ca demersurile sale să fie însoțite de măsuri legale din partea ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.
La Buzău, situația operatorului de salubrizare este incertă, astfel încât nu se poate vorbi de soluții de redresare a problemelor de salubrizare atât timp cât conducerea RER SUD Buzău, fosta RER Ecologic Service, se confundă cu administrația publică locală, iar deciziile luate de șefii de la salubrizare sunt și ale primarului, care nu exprimă întotdeauna și dorința cetățenilor. În teritoriu, problemele cauzate mediului înconjurător prin defrișările ilegale, prin retrocedările dubioase, care fac obiectul unor dosare aduse în instanță, sunt mult mai grave. Implicarea factorului politic în astfel de tranzacții cu repercursiuni grave asupra codrilor din Munții Buzău, cu efecte grave asupra mediului înconjurător, l-au determinat pe Adrian Mocanu să se aplece mai mult asupra problemelor aduse pe masa sa de către activiștii de mediu, reprezentanții asociațiilor și fundațiilor care activează pe raza județului Buzău și nu numai. O altă preocupare a deputatului Adrian Mocanu se referă la studiile care arată că poluarea la nivelul județului Buzău este mare. Și asta din cauza gropii de gunoi din vecinătatea orașului, din comuna Gălbinași, dar și a emisiilor provocate în urma procesului tehnologic de la unele societăți comerciale cu un impact major asupra mediului înconjurător. Sunt câteva societăți de acest fel în Buzău care aduc mari deservicii de mediu populației și care nu vor să se alinieze unor norme europene. Instituțiile statului fac toate eforturile în acest sens, dar fără o legislație clară în acest domeniu este foarte greu de stabilit reguli clare care trebuie respectate de toți cetățenii. În acest sens, deputatul are în lucru un proiect care să vină în completarea unor lipsuri din legislația națională.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*