Președintele Consiliului Județean Buzău le cere părerea cetățenilor în privința investițiilor din județ

  • Consiliul Județean Buzău invită cetățenii și actorii locali (organizații neguvernamentale, mass-media, universități, Camera de Comerț, companii private, precum și alte instituții publice locale) să se implice în ierarhizarea proiectelor de infrastructură, cu impact major pentru dezvoltarea zonei metropolitane Buzău. Cu sprijinul autorităților publice locale din județul Buzău, au fost transmise către Banca Mondială propuneri de proiecte majore în scopul asigurării competitivității acestei zone.

Iată ce a publicat președintele Consiliului Județean Buzău pe pagina sa de socializare:

Dragi buzoieni,
Vă invit să participați la ierarhizarea proiectelor de infrastructură prioritare, cu impact major pentru dezvoltarea zonei metropolitane Buzău, prin completarea chestionarului online, disponibil la link-ul de mai jos: https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk.

Propunerile vor fi selectate de către Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerările Urbane din România (FZMAUR), în cadrul Programului “România Metropolitană”, prin care vor fi finanțate cele mai importante proiecte metropolitane pentru comunitatea locală. Proiectele propuse sunt următoarele:
1. Înființarea unui parc industrial
2. Construcția centurii Buzău Est
3. Înființarea unei piețe de gross pentru legume-fructe
4. Drumul Expres Siret (Buzău – Focșani)
5. Modernizarea căii ferate Ploiești – Focșani
6. Drumul Expres Siret (Ploiești – Buzău)
7. Transformarea unei părți a aeroportului militar de la Boboc în aeroport civil, cu facilități pentru transportul atât de persoane, cât și cargo
8. Realizarea Centrului de Recreere și Sport Parcul Tineretului
9. Transformarea Pădurii Crâng de 182 hectare în parc
10. Reabilitarea și amenajarea Domeniului Marghiloman.

Această campanie de ierarhizare și selecție se desfășoară în perioada 18 ianuarie – 22 martie 2019.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*