Poliția Locală ridică mașinile parcate ilegal

Le plângem de milă, sărim la luptă împotriva primarului care îi nedreptățește, spunem noi, le luăm apărarea împotriva vicelui Constantin Ionescu, care vrea să-i lase fără pâine și ei sunt drăcoși. Au vopsit asfaltul în fața Agenției de Protecție a Mediului și stau câte doi la pândă în fiecare zi. Nu știm dacă marcajul cu pricina respectă normele legale, dar ce mai este legal la Poliția Locală, atâta vreme cât primarul spune că sunt angajați ilegal. Astăzi, au prins pe unul în năvod. Ridicau o mașină parcată ilegal. Erau așa de bucuroși când am trecut pe lângă ei, că le sclipeau girofarurile la mașina de serviciu. De ce oare se bucurau? De răul șoferului care și-a înghesuit mașina pe unde a găsit și el? De amenda pe care o încasau? Primesc oare laude și prime pentru astfel de capturi sau doar răutatea din ei îi făceau atât de veseli. Mi-a fost rușine de mine când i-am văzut. Mi-a fost rușine că strigam la primar în apărarea lor să respecte legea. Nu i-am condamnat că au ridicat mașina, poate că așa era legal, dar de ce erau așa de pătimași?

Be the first to comment on "Poliția Locală ridică mașinile parcate ilegal"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*