Meșterul apelor, căpetenia grădinarilor

Ce-i trebuie unui grădinar să fie fericit? Apă pentru ca plantele sale să crească frumoase, voioase și pline de rod. Și dacă meșterul care aduce apa în sat este harnic, bun la suflet și îi ajută pe toți, atunci trebuie să stea în fruntea comunității și toată lumea este fericită.
Nu pot să-l laud pe Constantin Dumitru, fostul primar de la Mărăcineni pentru că nu este prieten cu mine. S-a supărat odată și nu i-a trecut. Nici materiale publicitare nu-i public, pentru că este strâns la buzunar sau mai bine zis zgârcit. Dar nu pot să nu-i văd realizările sale în comună și nu pot trece cu vederea când văd oameni fericiți. Muncește de dimineață până seara în folosul comunității și cred că renumerația nu este pe măsura implicării sale. Are acum un proiect prin care vrea să aducă apa pentru irigat, pe sub râul Buzău. Îi cere sprijinul ministrului Petre Daea, pentru a realiza ceea ce nu au reușit înaintașii săi, în epoca centralismului economic. Proiectul de atunci era greoi și nu s-a putut realiza, cel conceput de el este realizabil și aduce bunăstare legumicultorilor din Mărăcineni. Este fericit dacă oamenii au cu ce să-și îmbrace copii de școală și să-și cumpere o mașină de lemne pentru iarnă. Așa este el, primarul, în lumea lui!

Be the first to comment on "Meșterul apelor, căpetenia grădinarilor"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*