La Securei Episodul N+3+1 Intră în scenă baron Ciordeală și baron Cafteală

– Ceartă mare aseară la PUB, zise Costel, securelul de serviciu din această săptămână.
– Dar ce s-a întâmplat? întrebă oarecum curios Marele Șarpe, care stătea lungit pe canapeaua sa din clubul Secureilor.
– A venit baron Ciordeală și l-a dat în gât pe jupân.
– Pe baronul Cafteală, cum așa?
-Păi zicea că are unele suspiciuni de fraudă prin magazia de provizii.
– Nu-l mai satură Dumnezeu pe Ciorditor, exclamă Marele Șarpe, care se ridică nervos de pe canapea.
– Operează și la interior și la exterior cu același talent și tot nu-i ajunge. Nu se mai poate așa, mai zise Marele Șarpe și se retrase din peisaj, antrenat într-o discuție privată.
– Cred că s-a supărat, zise Costel și se făcu mic în băncuța sa arătând către chelner care îi înțelese mesajul.
– Una mică cu lămâie? întrebă chelnerul voios, că îl mai bagă și pe el cineva în seamă.
– Una mică cu lămâie, confirmă Costel.
– Vine băiatul!
– Baronul Cafteală era tare supărat și când și când se auzea câte o înjurătură bine plasată la temelia familiei Ciorditorului, în dialogul său cu Marele Șarpe.
Se punea la cale execuția lui, chiar dacă Ciordeală și-a plătit postul și a mai dat și un ciur cu galbeni pentru prăduiala de zi de zi.
– Trebuie belită lighioana, striga baron Cafteală în difuzorul telefonului tovarășului său. Trebuie să-l scoatem din joc.
– Nicio grijă șefu, îi răspunse Marele Șarpe, permiteți să raportez.
– Nu am linie sigură, se scuză baron Cafteală și îl convocă la casa secretă din mijlocul târgului. Marele Șarpe se conformă și închise discuția.
În club era deja aglomerație mare. Intrase consilierul poporului și Micul Procuror.
Ochii le sclipeau de fericire. Se împăcase, erau din nou prieteni și chiar se iubeau. Câtă fericire în club! Paharele de apă cu lâmâie treceau din mână în mână și toată lumea se distra.
– Și-a luat toată lumea pastilele, întrebă cu glasul de bariton Costel , securelul de serviciu.
– Am luat, am luat strigară într-un glas secureii, veseli în lumea lor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*