”La Securei”! 10 ( intră în scenă Nesov – Banditul)

Îl lăsăm deocamdată pe Iulică – ”Micul Procuror” să-și facă programul de seară în cabina de sub punte de pe vapor și pe Carlos-”Șacalul” să-și expună strategia în fața grupului condus de Viorel-”Rechinul” și ne întoarcem în țară la Cârciuma Secureilor. Aici, este liniște deplină. Când și când, câte o filă de rebus foșnește încetișor. Într-un colț stă tolănit, de parcă era în sufrageria sa, Vasilesco. Își aruncase picioarele pe măsuță și sorbea agale din paharul său de apă cu lămâie.
– Mai dă-mi una mică, se adresă cu voce tare barmanului care se cutremură. Una la fel de acră, că sunt cam cufurit, mai zise acesta.
– Urât mai vorbești, mă fasole, se adresă o voce tunătoare care tocmai ce intra în cârciumă.
Toți amuțiră. Se ridicară militărește de la mese și luă poziția de drepți. Era Nesov- Banditul, omul de la Direcția de Comandă ce schimba când și când oamenii de prin teritoriu. Nu avea un regulament anume, se folosea doar de nasul său fin. Cu urechea stătea mai prost. Nu putea face față în poziția ”ascultat” că avea otită medie. Nu prindea consoanele pe virgulă și ieșea din grilă la sunetul ”Mi”. Așa că a rămas ”Ne” și i-au dat o funcție barosană. A compensat cu vârf și îndesat, se lăuda el când servea o apă cu lămâie cu prietenii. Nu fac teren, doar înlocuiesc personalul prin teritoriu. Disciplinar, la ordin sau pe bază de dosar, dar tot instinctul mă comandă, spunea el fericit de darul său cu care l-a înzestrat natura. Avea un nas fin de toată frumusețea și se asorta foarte bine cu stilul său de haiduc puțin mai rău, un fel de bandit. Așa îi și spuneau prietenii, Nesov – ”Banditul”, dar pe el îl chema altfel, ca pe toți ceilalți. În cârciumă, alături de Vasilesco își făceau veacul, azi, pe aici și Cristov, omul Cocoșatului. Avea lipici la bar și căuta să prindă două bilete la film. Dădeau gratis la promoția de apă minerală de izvor. Dacă reușeai să bei două sticle în bar, prindeai filmul la Cinema. Era la a doua sticlă și se uita pe ceas. Mai avea 10 minute și se întorcea Jupânul. Trei litri de apă minerală era cam mult pentru stomacul său mic, dar tot nu se lăsa. Mai avea doar un litru de apă minerală și se putea duce la film pe gratis la grădină, cu prietena sa. Stătea totuși cu ochii pe ușa de la W.C. și se ruga la Domnul să rămână deschisă, pentru că nu se știa dacă îl apucă aia mică sau aia mare și era cam rușinos. Îl știe toată lumea, că doar e umbra Cocoșatului.
Pe latura întunecată se ospăta Costel. El nu avea poreclă pentru că era mic, mic de tot. Când erau băieții de pe vapor în țară, Costel nu îndrăznea să intre în bar. Se freca pe alee și apoi se lăuda la colegi că a fost cu ăia mari. Era fericit în sinea sa, că nu cerea prea mult. Se mulțumea cu puțin și dădea și la alții. Îl frigea buza să mai ceară o apă cu lămâie, dar îi era frică. Se uita dârz în față la omul cu nasul fin ce nu se mai hotăra să comande pe loc repaus sau orice altceva. Parcă îl încerca un cârcel și îl apucase nădușeala. Nu era pentru el și își jurase în gând să nu mai intre în viața lui aici.
-continuare mâine dimineață-

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*