Consilierul local, Silviu Roșioru, vrea investiții în Buzău

Scandalul creat în Primăria Buzău pe marginea subiectului PUZ în Margiloman nu este pe placul consilierului local, Silviu Roșioru, cel care s-a abținut din iureșul consilierilor locali să respingă un PUZ pentru investiții imobiliare în Buzău. Și asta, pentru că la nivelul municipiului Buzău prețul locuințelor este foarte ridicat, apropiat de cel din Capitală, ceea ce arată un deficit foarte mare de locuințe, ne arată în declarațiile sale Silviu Roșioru. Mai mult, acestuia nu i se pare în regulă ca un proiect de investiții care primește certificat de urbanism să fie respins, pentru că, peste noapte, primarul sau un alt primar s-a gândit să-și facă grajd de cai în vecinătatea proiectului în care s-a investit milioane de euro. De altfel, consilierul local este unul dintre susținătorii proiectelor de investiții în municipiul Buzău și pledează în fiecare ședință de Consiliu Local pentru sprijinirea și stimularea investitorilor. Silviu Roșioru este singurul glas credibil al Opoziției din Consiliul Local Buzău, după ce P.N.L. Buzău și-a găsit menirea pe lângă masa Puterii de unde votează la foc automat tot ceea ce le dictează primarul, indiferent dacă afectează sau nu principiul liberalismului atât de trâmbițat în alte ocazii.

Be the first to comment on "Consilierul local, Silviu Roșioru, vrea investiții în Buzău"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*