Cod roșu la Palat ! Sistemul カイゼン s-a blocat !

カイゼンは立ち往生している
Sistemul Kaizen, implementat de primarul Constantin Toma la Palat a intrat în stare de alertă, după ce a constatat că la nivelul primarului s-a deschis o breșă de vulnerabilitate. Acumularea de documente la semnat, direcționate către biroul primarului a creat un dop, fapt ce a blocat sistemul. Din evaluările specialiștilor în Kaizen, consultați în acestă chestiune foarte gravă am aflat că sistemul kaizen se blochează dacă oamenii sunt prea harnici și muncesc prea mult. Aceștia aduc la semnat la o singură persoană prea multe documente, iar primarul face scurtă la mână și nu mai poate semna. Nici nu am mai discutat posibilitatea ca primarul să facă scurtă și la creier, dacă se și încumetă să citească toate documentele pe care le primește la semnat, pentru că și așa, totul este blocat. Primele reacții ale sistemului au fost crunte. Cei mai harnici funcționari din primărie au fost trimiși în concediu de odihnă, iar ceilalți care nu au mai avut zile de concediu de odihnă au plecat în concediu medical. Primarul a intrat într-un program special. Nu mai citește domnuleprimar.ro care a fost și el blocat. Nu mai primește audiențe și nici nu mai postează pe Facebook. Mai mult, nu mai răspunde la telefon și nici nu se mai uită la televizor. Toate acestea pentru a se odihni și a putea reveni în forță la primărie la semnat de documente. Așa ceva? Să nu-și dea seama primarul că sistemul se poate bloca dacă toată lumea muncește prea mult?
Dar dacă nu se bloca? Ce se întâmpla? Era criză de supraproducție la Primăria Buzău ?

Be the first to comment on "Cod roșu la Palat ! Sistemul カイゼン s-a blocat !"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*