Au început să curgă râuri de comentarii la adresa lui Victor Tîrlea din Primăria Buzău

Materialul intitulat: ”Scandal în Primăria Buzău! Arhitectul-șef, internat de urgență la Elias”, a adus sute de comentarii la adresa funcționarului din Primăria Buzău însărcinat cu Urbanismul. Încă nu sunt pregătit să dau drumul la comentarii, pentru că suntem prea puțini în redacție și nu putem selecta comentariile, astfel încât să nu apară cuvinte injurioase la adresa aleșilor noștri sau al altor persoane despre care vorbim în textele noastre. La acest material însă parcă nu mă lasă inima să nu aprob câteva. Numai că nu pot rupe din material și în mai toate, cititorii îl încriminează pe arhitectul-șef, că ar lua mită. Așa ceva nu pot aproba, pentru că nu pot dovedi așa ceva și până la proba contrarie, omul este cinstit. Că mai trage o cinzeacă pe la x și y înainte de ședința de Consiliul Local, nu ar fi mare necaz, dar să spui că ia la un singur proiect în jur de 10 mii de piparoși, parcă nu pot să-i dau drumul pe NET. Mai ales că omul este bolnav și mai are și glicemia mare. Dacă ar fi adevărat, cu așa ceva l-aș jigni pe primar. Păi, să ai un funcționar care jecmănește așa de crâncen cetățenii și tu să nu știi nimic, îți dai demisia și te apuci de crescut porcine. Nu mai zic de secretar, care este și comisar-șef de Poliție. La asemenea reclamații aș ciuli urechile și aș da alarma.
revenim cu un material incendiar!

Be the first to comment on "Au început să curgă râuri de comentarii la adresa lui Victor Tîrlea din Primăria Buzău"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*